Ne-am interesat care ceasuri pentru copii bucură cel mai mult

Căutați pentru copilul vostru un ceas potrivit? Vă sfătuim cu privire la alegerea lui
Distribuiți
LinkedIn

Ceasurile de mână nu sunt doar un însoțitor practic sau un accesoriu de modă pentru adulți. Joacă un rol important și în viața copiilor. Tocmai aceștia, datorită ceasurilor, pot să învețe să se orienteze mai repede în datele de timp. În afară de asta, deoarece ceasul în sine reprezintă un cadou apreciat, îi poate învăța pe cei mai mici și setarea valorilor. Și în ceea ce privește aceste fapte, ne-am interesat, care ceasuri pentru copii bucură cel mai mult.

Conținutul articolului

Ceasuri pentru copii ca și cadou

Mulți părinți cu siguranță ar fi de acord cu noi, că nu trebuie să fie doar un cadou, care bucură copii, dar mai trebuie să fie și practic. Și tocmai un astfel de cadou pot fi tocmai ceasurile. Copii se vor bucura fie că de ziua lor, Crăciun, Ziua Internațională a Copiilor sau la orice eveniment potrivit.

Dar cum să alegem din larga ofertă de ceasuri pentru copii aflată pe piață așa încât să bucure cel mai mult? Avem pentru voi câteva idei super:

Ceasuri pentru copii Casio Collection

Din punctul nostru de vedere, un cadou perfect și mai ales accesibil la preț, par a fi ceasurile pentru copii Casio. Da, chiar și renumitul gigant japonez Casio se gândește și la cei mai mici. Acordăm atenție celor două modele Collection – potrivite atât pentru băieți, cât și pentru fete:

  • Ceasurile pentru băieți Casio Collection LW-203-2AVEF în design albastru
  • Ceasurile pentru fete Casio Collection LW-203-8AVEF în design gri-roz

În ceea ce privește caracteristicile și funcțiile, am sublinia mai ales datele de timp digitale, iluminarea practică și alarma utilă. Tocmai datorită alarmei menționate, copiii se pot obișnui de a se trezi singuri la școală și așa să învețe să fie independenți încă de mici.

Ceasurile pentru copii Casio din colecția Collection

Ceasurile pentru copii Lacoste

În ceea ce privește ceasurile pentru copii nu am putut lăsa neobservate nici multicolorele produse de la Lacoste. Deviza principală sunt cadranele analog, care fac din ele un cadou potrivit și pentru copiii mai mari. Datorită faptului că iconica companie de modă Lacoste le oferă într-adevăr în multe culori, reușesc să-și aleagă dintre ele atât baieții, cât și fetele.


Sfatul nostru: Modelul nostru universal, care va bucura atât băieții, cât și fetele, este modelul multicolor 2030027.

Multicoloratul ceas pentru copii Lacoste

Ceasurile pentru copii Festina Junior

A treia marcă de renume mondial, care are succes cu ceasurile pentru copii, este compania Festina. Acest brand, pe care mulți îl percep mai ales ca producător de ceasuri pentru bărbați eleganto – sport, are în oferta sa și ceva pentru tineri – colecția Junior. Nu este vorba ad litteram de ceasuri pentru copii pentru cei mici. Ceasurile Festina Junior amintesc în mod clar de ceasurile pentru adulți – fie că au brățările inoxidabile, curelele din piele, cadranele analog sau adesea cronografele folosite ocazional. 

Deși în colecția Junior se află în mod semnificativ mai multe ceasuri pentru băieți, nu putem să nu menționăm extrem de simpaticul model pentru fete în culoarea mov cu codul de produs 16924/1.

Elegantul ceas pentru fete Festina Junior

Ceasurile smart pentru copii

Având în vedere contextul rândurilor anterioare, pot fi descrise, să zicem ca o categorie separată, ceasurile smart pentru copii. Și de aceea am analizat la final, care ceasuri inteligente pentru copii sunt cele mai îndrăgite la părinți. 

Ceasurile pentru copii cu GPS – LAMAX WatchY2

Ca și câștigător absolut în această categorie, considerăm a fi ceasurile pentru copii cu GPS – LAMAX WatchY2. Pentru asta avem câteva motive:

  • GPS, LBS, GSM și Wi-Fi localizare în timp real
  • rezistența bateriei până la 100 de ore
  • istoric deplasare retroactiv până la 30 de zile 
  • posibilitatea de a adăuga până la 20 de contacte
  • tasta SOS pentru apela rapid un ajutor
  • posibilitatea de a trimite mesaje video și text
  • cartela SIM gratis
  • impermeabilitate

Și nu putem uita nici de faptul că, popularitatea acestor ceasuri smart pentru copii este subliniată și de multele recenzii pozitive ale utilizatorilor. Și în afară de asta, în categoria de preț dată este vorba de o alegere fantastică.

Ceasurile smart pentru copii Lamax WatchY2

Cuvânt de final

Constatarea noastră am încheia-o cam așa, că ceasurile pentru copii, care bucură cel mai mult, sunt acelea dăruite din inimă. Fie că este vorba de inteligentele ceasuri smart cu GPS – asta nu mai contează. La alegerea lor, însă, ghidați-vă după cerințele voastre, dar țineți cont și de intereselor copiilor voștri.

V-a plăcut articolul? Nu uitați să-l distribuiți

Distribuiți

Cele mai noi articole